13 matches
-
pe neașteptate în sat, așa cum făcea de obicei...Tăie legăturile telefonice la primărie, și pe funcționari îi încuie cu zăvorul într-o încăpere, în vreme ce Cârțu și Tudosă, dezarmă postul de miliție. Gestionarul cooperativei, mic de stat și chel, bondoc și spânatec, a ieșit speriat în prag, clipind des din ochii slinoși, scâncind... „ - Dom’ Căpitan, mă nenorociți..! Pentru Dumnezeu, ce mă fac..?!” „ - Nu te mai văicări atâta, măi... ”tovarășe”..! Tu n-ai nici un Dumnezeu, măi !” și îi scrise o chitanță, semnată... pentru
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
epigonic. Simplificând, autorul apare în poezia naturii ca un pastelist descins din Vasile Alecsandri, factice și destul de anemic, fiind un eminescianizant în cea erotică, subjugat de model. Mai multă însuflețire, prin atitudinea polemică, aduc orațiile satirice Către Cleobul sau Invectivă: „Spânatec, gras, soios, urât, / Ghebos cu fața scurtă, / Cu capul priponit în gât / Și gâtul într-o burtă; // Zidit din greu, / bolohănos, / Și, cum îi zice presa, / Un chip menit să fie dos / Ce și-a greșit adresa”. De la al doilea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
diavolului“, de un „bandit“, popa Rasputin. Am intrat, așadar, În război, fără să vreau, pe poarta cea mai dosnică, fiindcă așa hotărâse (câte pricini neînsemnate, ar spune La Rochefoucauld, zac adesea la temelia evenimentelor decisive) subofițerul de administrație, cretin și spânatec, Bebe reche, de la biroul Mobilizări al regimentului, omul abia cu noscut de mine și căruia i s-ar putea, pe drept cuvânt, imputa astăzi că scriu povești pentru cine știe când În loc să putrezesc alături de atâția bravi camarazi și prieteni de-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
A trebuit să dea intîi un rînd de beri la Gambrinus, apoi s-au mutat la Luther, după aceea au luat o mașină de piață, înghesuindu-se, și s-au dus pînă în Cotroceni, unde jurnalistul în cauză, un ins spînatec, gălbui, care graseia cînd se aprindea la vorbă, mărunțel și iute în mișcări, nu-i stăteau deloc bine ochii în cap, probabil se plictisea de moarte în compania unui amploiat prostit de vorbăria lui ori privirea îi alunecase din obișnuință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
iar mașinile nu se depărtau de la șosea, către un loc aflat la vreo douăzeci și cinci de kilometri în inima unui ținut uscat, acoperit de pelin, peste care zburau alene ciori negre și vinete. De la Lică Făinaru, așa îl chema pe ziaristul spînatec, bețiv serios, deși n-ai fi crezut, a depășit cu el destul de binișor fondul de reprezentare ce-i fusese alocat pentru întreaga misie, așa încît și-a vîrît zdravăn mîna în pungă și n-a crîcnit, pe nimeni nu interesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Era simplu, chiar prea simplu și nu știa dacă este totul. De adevărat era adevărat, însă nu ajungea. "Și cum ziceți, le-a scăpat, chiar le-a scăpat din mînă?!" Lică Făinaru s-a lăsat pe speteaza scaunului, fața lui spînatecă era brăzdată de dungi verticale, asemenea celor care sînt semnul unei boli de stomac. Poate chiar era bolnav și nu-i păsa. Nu-i mai păsa. De asta l-o fi trimis șefu' pe el și nu pe altcineva. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
le, de mîncare, băutura e singura care mă mai ține în viață" îi spusese foarte sincer și convingător, după două nopți și trei zile probabil arăta îngrozitor. Avea o barbă cenușie, crescută anapoda, părea mai murdar decît era. Făinaru fiind spînatec arăta mult, mult mai bine. Asta era desigur unul din "secretele" meseriei, niciodată nu-ți puteai da seama dacă era înainte ori după chef. Era destul de tîrziu, dar nu atît de mult, încît să se îngrijoreze de soarta ziaristului. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
flecărea despre cunoscuții lor: . . . Era pictorul Greg, malt, încovoiat, cu Mika-Le, lemnoasă și mică, și disproporția lor se proiecta izbitoare. 104 . . . Apoi prințul Maxențiu, livid, cu făinăreasa neagră ca o metisă, pereche fără de simțul culorilor care se îmbină. . . . . . Monseniorul trecea spânatec, cu mâini drepte, rezemate pe genunchi, într-un automobil mare, având alături pe nepotul lingav. . . . . . Elena parcă scotea capul de sub poclitul unei trăsuri de casă; îi recunoștea bandourile negre, lingă ea se vedeau picioarele cu ghete boxe ale unui domn
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
pentru că l-am și zărit pe stăpân: un turc între două vârste, puțintel la trup, scufundat în niște șalvari cam mari și adăpostit sub un fes roșu la fel de nepotrivit pentru statura lui, care ne întâmpină zâmbind cu toată fața lui spânatecă. Cu un gest de mare respect, se înclină adânc ducând, mâna dreaptă la inimă. Bine estem venit sfințiia ta la bietul Alî! Se vede treaba că la ziua de azi are să fie cu alișveriș bogat dacă sfinția ta calcă la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
la picioarele lui; Guicciardini îl ajută să se ridice, mulțumindu-se, în ce-l privea, să-i sărute mâna papei, politicos, dar scurt. M-am apropiat la rându-mi. Leon al X-lea stătea nemișcat în fotoliu, arătând un chip spânatec, rotund și plăcut, o gropiță în bărbie, buze cărnoase, mai ales cea de jos, ochi liniștitori și cercetători totodată, degete netede, ale cuiva care n-a muncit în viața lui cu mâinile. În spatele lui, în picioare, stătea un preot care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care fulgeră și cu buzele fremătătoare. Fără s-o fi căutat, am devenit un pivot și un simbol al rezistenței îndărătnice în fața lui Adrian. Văzându-mă cum trec, mângâind cu mândrie smocurile stufoase de pe bărbie, romanii cu chipurile cele mai spânatece făceau să se audă murmure de admirație. Toate pamfletele întocmite împotriva papei ajungeau mai întâi în mâinile mele, abia după aceea fiind strecurate pe sub ușile notabilităților orașului. Unele texte nu erau decât un păienjeniș de insulte, „barbar, zgârcit, porc“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Chifu cu capcanele pe umăr dispăru prin desișuri. Bătrânul Chifu era un bărbat uscat, ‟nalt și ciolănos, posomorât, dar cu o privire arzătoare, părul des, căzut pe frunte, mâinile și degetele lățite ca labele de lup. Chipul măsliniu și prelung, spânatec, o barbă țepoasă și neagră. Avea ceva tainic, trist și totodată vehement în el. Ca înfățișare era un om normal. Deși stângaci, totuși cuviincios, fără mari plecăciuni, cu o demnitate și o stăpânire de sine care impresionează. Întreaga sa făptură
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
bătrânilor, cântece vechi, neauzite... neascultate, din alte vremuri, care bucurau dar și întristau sufletul... Era atâta jale în cântecul lui, că-ți frângea inima, sufletul, de piatră să fi fost. Toți, la intrarea lui Lisandru, își țineau răsuflarea. Crâșmarul mic, spânatec, răsări de după tejghea clipind des din ochii lăcrimoși, în fața lui Lisandru. - Rachiu, măi Șmil... rachiu!.. îi șuieră el sprijinit într-un cot pe tejghea, privind înnegurat în jur. Crâșmarul dispăru pentru o clipă, ca un duh și se întoarse repede
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]