38 matches
-
cărei nume intră în însuși titlul simfoniei, în timp ce părțile centrale au o tonalitate variabilă: dacă tonalitatea de bază este "minoră", mișcarea lentă este adesea "majoră", în timp ce, dacă simfonia este compusă într-o tonalitate "majoră", părțile centrale preiau tonalitatea "dominantă" sau "subdominantă". În special din Romantism se constată tot mai multe excepții de la această schemă; totuși, ea rămâne în linii mari un termen de referință până la jumătatea secolului al XX-lea, așa cum o demonstrează simfoniile scrise de Gustav Mahler, Serghei Prokofiev sau
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
nenumărate în care o temă muzicală poate fi interpretată și simțită. Partea a fost compusă la Bonn între 1787 și 1789 iar o interpretare tipică durează între 13 și 14 minute. A doua parte este în Mi bemol major, gama subdominantă. La fel ca majoritatea părților lente, este în formă tripartită (ABA) unde secțiunea introductivă prezintă temele iar secțiunea mediană le dezvoltă. Această parte a fost compusă tot la Bonn între 1787 și 1789. O interpretare tipică durează între opt și
Concertul pentru pian nr. 2 (Beethoven) () [Corola-website/Science/329847_a_331176]
-
După cum poate fi observat, lucrarea a fost interpretată integral doar în Biserica Sfântul Nicolae: Bach exprimă unitatea întregii lucrări prin însăși muzica, parțial prin folosirea tonalităților. Părțile I și III sunt scrise în Re major, partea a doua în gama subdominantă Sol major. Părțile I și III sunt orchestrate similar pentru trompete exuberante, în vreme ce partea a doua pastorală este, prin contrast, orchestrată pentru instrumente de suflat din lemn și nu include un cor de deschidere. Partea a patra este compusă în
Oratoriul de Crăciun (Bach) () [Corola-website/Science/330209_a_331538]
-
gama tonică (Re minor) urmează de o reluare a temei în gama majoră relativă (Fa major). A doua secțiune se modulează în gama dominantă (La minor) și apoi în relativa majoră (Do major). A treia secțiune se modulează în gama subdominantă (Sol minor) și în relativa majoră (Si bemol major). În fine, a patra secțiune oferă recapitularea temei în gama tonică. Acest concert este cel mai popular din set începând cu secolul al XIX-lea. Felix Mendelssohn l-a interpretat iar
Concertele pentru clavecin (Bach) () [Corola-website/Science/331461_a_332790]
-
12 măsuri (engl. "12 bar blues") aranjate într-o formă de tip bar (A-A-B, fiecare secțiune constă din patru măsuri), în metru de patru pătrimi. Acordurile folosite de tiparul cel mai primitiv de blues sunt cele diatonice principale: de tonică, subdominantă și dominantă (în secțiunea „B” se produce relația plagală dominantă-subdominantă, interzisă în sistemul tonal). Melodica folosește modul de blues, o scară muzicală simetrică derivată dintr-o pentatonie anhemitonică folosită de afro-americani în muzica lor tradițională. În cadrul ei apar celebrele "blue
Blues () [Corola-website/Science/303809_a_305138]
-
reprezintă fundația armoniei unei compoziții. Rameau a stabilit că diferite "sonorități" (de exemplu, în notație modernă, formula 1, formula 2 și formula 3) sunt de fapt variante ale aceluiași "acord" și a introdus noțiunea de acord perfect (fr. "accord parfait", triada pe tonică), subdominantă (fr. "sousdominante", o creștere de P5 în basul fundamental) și dominantă (fr. "dominante", o descreștere de P5 în basul fundamental). Ca și în Baroc, acordurile, pentru a forma o structură coerentă, trebuie conectate prin disonanțe. Disonanța are o importanță crucială
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
aceste trepte fiind numite "secundare" (cele pe treptele I, IV si V sunt numite respectiv "primare"). Triadele diatonice sunt majore (I, IV si V), minore (ii, iii, vi) sau micșorate (vii). Triadele majore sunt notate I=T (tonica), IV=S (subdominanta), V=D (dominanta). În analiza funcțională, triadele minore sunt interpretate ca având o funcție „paralelă” cu cele majore. Astfel, triada vi este notată Tp (tonica paralelă), deoarece are baza pe tonica gamei paralele celei majore (La minor fata de Do
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
paralelă), deoarece are baza pe tonica gamei paralele celei majore (La minor fata de Do major). Treptele iii și ii, fiind o cvintă peste și o cvartă sub treapta vi, au primit firesc numele Dp (dominanta paralelă) și respectiv Sp (subdominanta paralelă). Sistemul este dezvoltat simetric în game minore (notația este și ea simetrică: T devine t, Tp devine tP, etc.). De exemplu, acordul T=(Do,Mi,Sol)= (terța mare și cvinta perfectă peste nota de referință la baza=Do) în
Armonie () [Corola-website/Science/298865_a_300194]
-
expresive și tehnice ale temei alese. Astfel se pot determina de la început, anumite coordonate ale formei și scriiturii polifone. O temă de fugă apare în două ipostaze: de subiect (este expusă pe tonica) și de raspuns (este prezentată la dominantă, subdominanta sau mai rar pe alta treaptă). O temă de fugă începe cu treaptă I, mai rar cu alte trepte. Sfârșitul poate coincide cu începutul sau nu. Răspunsul este tema de fugă expusă de regulă pe dominantă sau subdominanta. De obicei
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
la dominantă, subdominanta sau mai rar pe alta treaptă). O temă de fugă începe cu treaptă I, mai rar cu alte trepte. Sfârșitul poate coincide cu începutul sau nu. Răspunsul este tema de fugă expusă de regulă pe dominantă sau subdominanta. De obicei, răspunsul, în cadrul expoziției, utilizează dominantă pentru a se respectă atât unitatea tonala a expunerilor cât și legile fiziologice în relațiile dintre voci: altist-sopran, bas-tenor, tenor-altist. Relația intervalică dublă între tonica și dominantă, existența unor subiecte de fugă cu
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
divertisment, ultima fază a divertismentului trebuie să pregătească fie "coda", fie o "cadența perfectă" în tonalitatea de bază care să încheie. Repriză reprezintă de cele mai multe ori, o culminație expresiva și dinamica a fugii. Aceasta poate începe cu un răspuns la subdominanta, după care urmeaza subiectul expus pe tonica. Aceast inflexiune spre subdominanta din încheierea fugii, este proprie și altor forme ale Barocului, de exemplu invențiunea, si s-a menținut în sonata clasică pentru a marca încheierea sau coda. Această secțiune reprezintă
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
o "cadența perfectă" în tonalitatea de bază care să încheie. Repriză reprezintă de cele mai multe ori, o culminație expresiva și dinamica a fugii. Aceasta poate începe cu un răspuns la subdominanta, după care urmeaza subiectul expus pe tonica. Aceast inflexiune spre subdominanta din încheierea fugii, este proprie și altor forme ale Barocului, de exemplu invențiunea, si s-a menținut în sonata clasică pentru a marca încheierea sau coda. Această secțiune reprezintă uneori o culminație a desfășurării muzicale. Din această cauză, tema este
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
c' { </score> A doua parte în Si major, în contrast standard cu prima parte, este calmă și reflexivă. Tranziția spre partea a treia se realizează fără întrerupere când fagotul solo coboară cu un semiton de la Si la Si bemol, nota subdominantă a tonalității tonice de Mi bemol. \relative c" { </score> Ultima parte a concertului este un rondo în șapte părți (ABACABA), finalul tipic pentru un concert. Pianul deschide partea cu tema principală, urmat apoi de orchestra întreagă. Secțiunea B a rondoului
Concertul pentru pian nr. 5 (Beethoven) () [Corola-website/Science/334318_a_335647]
-
combinație a formei clasice cu melodia romantică conduc uneori la un discurs dizolvat: Simfonia Do major a fost descrisă de Robert Schumann ca „alergând către dimensiuni cerești”. Inovațiile sale armonice includ părțile în care, prima secțiune se încheie pe tonalitatea subdominantei în loc de cea a dominantei (ultima parte a cvintetului "Trout"). Compoziția lui Schubert era la acest moment un predecesor, un înaintaș al tehnicii comune romantice a relaxării, în loc să creeze tensiune în mijlocul unei părți, amânând rezolvarea până la final. Schubert s-a remarcat
Franz Schubert () [Corola-website/Science/307549_a_308878]
-
Muzica atonală este acea muzică care rezultă din renunțarea la funcțiunile și legile tonale tradiționale care caracterizau muzica europeană occidentală încă din secolul al XVII-lea: tonalitatea de bază, funcțiunile armonice (tonică, dominantă, subdominantă), noțiunea de consonanță, cadență etc.) Ea utilizează ca element de compoziție totalitatea resurselor gamei cromatice ("cromatism total"), în care cele douăsprezece semitonuri ale unei octave sunt considerate echivalente. a (sau atonalismul) este un termen care descrie în același timp tehnica
Atonalitate () [Corola-website/Science/320722_a_322051]
-
vedere tonal, jumătatea instrumentală a părții este organizată în Fa minor. După introducere, care recapitulează două tonalități din părțile precedente, primul grup de teme este prezentat integral în Fa minor iar al doilea grup de teme este prezentat în tonalitatea subdominantă, Si bemol minor. Reluarea primului grup de teme are loc în tonalitatea dominantă de Do major. Dezvoltarea explorează o serie de tonalități, inclusiv La bemol major și Fa major. Spre deosebire de prima parte, a doua temă este recapitulată în gama tonică
Simfonia nr. 2 (Mahler) () [Corola-website/Science/332898_a_334227]
-
de trenare a tempo-ului, fapt ce ar denatura imaginea sonoră concepută într-o atitudine interpretativă ce vizează menținerea nealterată a fluidității de discurs. Secțiunea finală a preludiului proiectează expresia pentatonică a introducerii pe o armonie prelungită a acordului de subdominantă a tonalității de . Menținerea acordului larg spațiat într-o suprapunere de rezonanță cu articulația pentatonică marchează momentul decisiv al incidenței dintre cele două spații armonice distincte tonal și modal, bazele traseului oscilatoriu parcurs de evoluția discursului. Fragmentul pare desprins dintr-
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
derivate din sfera tonalității. Geniul debussyst știe să afle calea evadării pentru emanațiile inovatoare ale spiritului său, ce vin de această dată să estompeze, dar nu să contrazică cu desăvîrșire principiile armoniei funcționale. Astfel, debutul motivului tematic principal afirmă acordurile subdominantei majore și relativei (fa# major și mi major) cu septimă mică și nonă mică, la care se adaugă sexta mare conținută în planul inferior al discursului. Aspectul subtil care elimină posibilitatea conturării evidente a efectului sonor este tocmai acea îndrăzneață
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
la caruselul tematic și corespondența tonală subiect - răspuns, I. S. Bach completează grila tonală de gradul I (aria tonală delimitată de 5ta superioară și cea inferioară, raportate la un centru de bază), cu o „licență”: răspunsul din zona tonală a subdominantei este, uneori, expus în relativa acesteia și nu în dominantă (tizul tonal al centrului de bază al fugii). Structura finită a formei de fugă bachiană, raportată la perechea parametrică temă-centru tonal, conține, sinoptic, clișeele individualizate pe formatul fiecărei fugi, ca
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
perechea expoziție-divertisment, ultima, adaptată finalizării. Acest ciclu de expuneri tematice și itinerarii tonale se grupează în trei secțiuni majore: Secțiunea I, zona tonicii (expoziția 1 și divertismentul 1); Secțiunea a II-a, zona relativei (expoziția 2 și divertismentul 2), a subdominantei (expoziția 3 și divertismentul 3); Secțiunea a III-a, Repriza, zona tonicii, cu o structură tematică și tonală care consfințește finalul lucrării. Fiecare fugă, personalizată prin rețeaua tematico-tonală (uneori, cu interpolări tonale de bază, cu permutări între centrii de referință
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
prin formatul tripartit, cu secțiunile delimitate tonal și enunțuri ale clipului tematic corespunzătoare celor trei componente „clasice”: expoziție-dezvoltare/evoluție-repriză. La o prima evaluare formativă a temei, clișeul tonalo-tematic raportat la schema de sinteză a fugii bachiene este eliptic de zona subdominantei. Dar, prin relevarea “speculativă” a pilonilor melodico-funcționali, se poate întregi formatul de sinteză în sensul că: - Dacă se consideră 5ta și 4ta delimitările rezumative pentru Subiect și Răspuns, ca sugerări tematice prin eliminarea formulei ornamentice (dubla broderie), seria centrilor tonali
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
de sinteză în sensul că: - Dacă se consideră 5ta și 4ta delimitările rezumative pentru Subiect și Răspuns, ca sugerări tematice prin eliminarea formulei ornamentice (dubla broderie), seria centrilor tonali și a enunțurilor tematice aferente se extinde cu dominanta relativei, fa, subdominanta, do, relativa subdominantei. În acest sens, este marcabilă și reluarea succintă a temei, în dominanta tonalității de bază, ca răspuns real. Sunt „creionări” tematice sugerative, enunțate în format concis, cu funcționalitate acordică și tonală determinată contextual. - Dacă se acceptă nuanțările
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
sensul că: - Dacă se consideră 5ta și 4ta delimitările rezumative pentru Subiect și Răspuns, ca sugerări tematice prin eliminarea formulei ornamentice (dubla broderie), seria centrilor tonali și a enunțurilor tematice aferente se extinde cu dominanta relativei, fa, subdominanta, do, relativa subdominantei. În acest sens, este marcabilă și reluarea succintă a temei, în dominanta tonalității de bază, ca răspuns real. Sunt „creionări” tematice sugerative, enunțate în format concis, cu funcționalitate acordică și tonală determinată contextual. - Dacă se acceptă nuanțările de referință armonică
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
și tonală determinată contextual. - Dacă se acceptă nuanțările de referință armonică, se poate considera întregită grila centrilor tonali de gradul I, cea de susținere a celor trei zone tonale, generale, din fuga bachiană: Tonica (și dominanta); Relativa (și dominanta relativei); Subdominanta (și relativa subdominantei) - sol-re, Sib-Fa, do-mib (cu „Sib-Fa-do” permutate). - Dacă se acceptă, in abstracto, o reconfigurare a 5tei/4 tei prin includerea ornamentului „eliminat” (dubla broderie), se poate reconsidera formatul original al clipului tematic și prin aceste sugerări tematice, fiind
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]
-
contextual. - Dacă se acceptă nuanțările de referință armonică, se poate considera întregită grila centrilor tonali de gradul I, cea de susținere a celor trei zone tonale, generale, din fuga bachiană: Tonica (și dominanta); Relativa (și dominanta relativei); Subdominanta (și relativa subdominantei) - sol-re, Sib-Fa, do-mib (cu „Sib-Fa-do” permutate). - Dacă se acceptă, in abstracto, o reconfigurare a 5tei/4 tei prin includerea ornamentului „eliminat” (dubla broderie), se poate reconsidera formatul original al clipului tematic și prin aceste sugerări tematice, fiind, astfel, adiționabile (pentru
Aspecte ale spectromorfiei muzicale(III) by Teodor ?u?uianu () [Corola-journal/Journalistic/83641_a_84966]