12 matches
-
noi/ două duminici/ își umpluseră paharele cu vin, eram un copac la marginea zării, doruri brumate, ploi cardinale, foșnet mov, e mai roșu ecoul, dig curajos, cărți îndrăgostite, cerurile necosite etc. Există în poemele Ginei Zaharia o perpetuă tindere a terestrității spre zeiesc și o neostoită sete de absolut și de puritate. Scenele de dragoste transfiguratoare se cantonează, însă, parcă fără drept de apel, într-un spațiu al condiționalului-optativ trecut: „aș fi inundat câmpiile cu nedumeririle tale/ aș fi renunțat la
O POETĂ PE NUMELE CĂREIA SE POATE PARIA de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 1290 din 13 iulie 2014 by http://confluente.ro/Gina_zaharia_1405265713.html [Corola-blog/BlogPost/371507_a_372836]
-
îneacă în erezie și mai cu seamă în predominarea vieții carnale, într-un materialism temperamental. Compensator, acesta din urmă accede la frenezie, la un soi de iluminare dionisiacă, ce, poate din străfunduri tracice, se conectează la o mitologie primară a terestrității exaltate. Într-un chip mai curînd superstițios decît în temeiul unei credințe articulate, subiectul asociază orgiastica-i stare, transa incendiară, cu puterea zeiească și - cît de grăitor! - cu sîngele zeiesc: " Fericirea mea -/ -i sîngele zeilor!/ Cu mîinile-n transă/ m-ating
Misticul rebel by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16997_a_18322]
-
său, întortocheat, obscur-angoasat. „Radicalismul” nevoii de cunoaștere („gândirea, singura scuză și țintă a vieții mele”) arată un substrat nu atât intelectualist (Alexandru George), cât existențial. Suferința cea mai adâncă e suferința închiderii („Sunt prins din patru laturi deodată”): ea corespunde terestrității și căderii în timp, moartea fiind centrul „marelui ocol”. Încercarea, eșuată, de a forța datul, ca și mortificarea de sine, cu dorința integrării fără iluzii în vecia țărânii sunt forme de răscoală ale unei firi „fatal anarhice”, împotriva asprei rânduieli
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
sfermi? De ce ne-arați că adorarăm. / Un vas de lut, un sac de viermi?" Iar fața ta e străvezie). Observația lui G. Vattimo trimite către doctrina "tetradei" lumii (descompusă de Heidegger în pământ cer, muritori divini) dar și către o terestritate a Dasein-ului înțeles ca o "temporalitate trăită": "pe pământ locuiesc muritori ca muritorii" și "din pământ suntem trimiși către moarte". Mai tăios versul eminescian: "Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarmi ... orice ai spune, / peste toate o lopată
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
va denumi "drum al pulberii" la Heidegger primește înțelesul de "uzură": opera se uzează dacă este "ratată". Însă la poetul român zidul e opera faptei, "gândire arhitectonică": el nu devine ruină datorită imperfecțiunii sale (de creație) ci ca material supus "terestrității ca temporalitate", ca formă "destinală", după o sintagmă a lui Vattimo.45 O "ascundere", nu în locuire, ci în sensul legilor Ecclesiastului ceea ce este a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri (3,15). Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
scriitorului de a juca la o miză mare, la miza maximă, fără să fi cerut în prealabil aprobarea unui C.O.M. al vieții literare este perceput ca o sfidare. Cine se crede Mircea Cărtărescu? De ce nu rămâne aici, în terestritatea noastră, să mănânce salamul cu soia al literaturii minore, literatură ușor de scris și ușor de uitat, și îndrăznește să se plaseze la mare altitudine? Ce vrea să dovedească? De ce nu-i pasă de noi, care cheltuim atât de mult
Jos Mircea Cărtărescu! by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16046_a_17371]
-
se risipește brutal" (Despre ștafetă). În fond, e ceva ce ține de "memoria inimii", ce nu are nevoie de prelucrarea metaforică, de machiajul stilistic. Pasajele prozastice aduc o emoție care transcende textul poetic ca atare, precum o aură paradoxală a terestrității: "Pentru mine, ca femeie, despărțirea a fost o / binecuvîntată eliberare. Dar ca mamă de minori / pe care justiția găsise de cuviință să-i des- / partă, am agonizat îndelung. Întîmplarea am resim- / țit-o ca pe-o jertfire a investiției mele de
“Memoria inimii“ (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7496_a_8821]
-
Alexandru Paleologu și Alexandru George. Inteligențe fastuos cîrtitoare, cu un indenegabil fond balcanic sublimat, ele se prind nu numai în hora abstracțiunilor bine stăpînite, pînă la jongleria sofistică, și a ficțiunilor excelente conducătoare de voluptate, ci și în cea a terestrităților ocultate uneori de slăbiciuni, însă triumfînd îndeobște prin arta cuvîntului lor prin care culminează arta cuvîntului românesc în general (Blaga îmi spunea că Arghezi e cel mai însemnat geniu al celui din urmă). în calitate de comentator al cărților (una din fațetele
"Sub cortul lucidității (I)" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12675_a_14000]
-
abstracte pe cît este și adevărul său pînă la urmă - un adevăr prea mare, în numele căruia lupta este fără sens. Critica celor "compromiși" și-a pierdut din luciditate. Iată cîteva rînduri despre oportunismul lui Arghezi: "De unde să începem explicația? Poate însăși terestritatea lacomă și impie a autorului Cuvintelor potrivite, aflată în relații bănuitoare, pînditoare cu transcendența, să-și fi spus mai adînc cuvîntul. Acea fibră de valah, ager și adaptabil, care i-a dat, deopotrivă, tăria și slăbiciunea. Preeminența lui a avea
Revizionistul numărul unu by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15725_a_17050]
-
să nu o sorb pe loc// necum să o înghesui/ într-o încăpere meschină// sau să o strivesc cu portiera/ unei limuzine fumurii" (gata acum plec să mă plimb). Carpe diem ar putea fi deviza acestui discurs desprins de tentațiile terestrității achizitive, lacome, nedispus a se înscrie în mecanismul vreunui determinism, încordat doar ,în așteptarea/ zilelor fără urmări/ de lîngă teii scuturați/ prin care mierea curge-ntr-una". Constatînd că ,lumina difuză/ ce mă învăluie/ e atăt de blajină/ că mi se închid
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
coborârea zeității în cuvânt. Sau, încercând alte variante pentru același adevăr, e drumul vertical, e alcool tare, esență de simțire și de rostire, e o uriașă cantitate de energie comprimată într-o pilulă verbală. Pe când proza reprezintă partea noastră de terestritate. De epic avem nevoie tot timpul ca de aer: probabil suntem nefuncționali fără povești și probabil poveștile fac parte ireductibil din compoziția noastră sufletească. Când căutăm expresivitatea literară, atunci e firesc să ne intereseze toate formele de expresivitate, iar în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cu terestralitatea, fiind dependentă de ea. Relevarea sa, la care suntem martori, este o variantă de exprimare, este o variație în exprimare, în contextul legităților cu acțiune terestră“ etc. etc. Lăsăm la o parte nefericita creație lingvistică „terestralitatea“ (corect era „terestritatea“ de la „terestru“; nu există adjectivul „terestral“). Dar semnificația frazelor este fie banală, cu tot arabescul de terminologie filozofică, fie abracadabrantă. Cum poate să creadă cineva, azi, în neatomicitate? Ce înseamnă fenomen parametric? Din ce rațiuni sunt delimitate legitățile cu acțiune
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]