7 matches
-
pe orice altceva ar pofti”. Zgârcenia și dorința de a cheltui banii câștigați pe căi ascunse pot fi de asemenea caracteristici pe care Platon le-a remarcat la lacedemonieni, alături de disprețul pentru tot ce ține de spirit. Cetățenii din cetatea timocratică nu vor mai respecta legea din convingere, căutând să scape de ea „precum copii de tată”, ei vor fi educați cu forța, din cauză că vor fi neglijat Muza cea adevărată, „cea sosită împreună cu artele cuvântului și cu filosofia”, și că vor
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
bucura de blândețe din partea lui, iar cârmuitorii de supunerea lui. Acesta, fiind un iubitor de putere și de glorie, va renunța la a conduce cu ajutorul cuvântului, ci va apela la război și la tot ce îi aseamănă. De asemenea, omul timocratic va iubi gimnastica și vânătoarea. Socrate mai remarcă faptul că acest om, lipsindu-i rațiunea îmbinată cu arta Muzelor, singura care „precum un păstrător al virtuții” sălășluiește și îndrumă de-a lungul întregii vieți pe cel care o deține, va
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
transformări. Este deja clar că avem câteva feluri de atitudini apetitive: unele necesare, unele nenecesare, dar legitime și unele nenecesare, necontrolate. Putem să conchidem, în acest punct, că avem de fapt cinci constituții psihologice pure: aristocratică (condusă de atitudinea rațională), timocratică (condusă de atitudinea pasională), oligarhică (condusă de atitudinea apetitivă) democratică (condusă de atitudinea apetitivă nenecesară) și cea tiranică (condusă de atitudinea apetitivă necontrolabilă). Analiza acestei ultime categorii prezintă un interes major în înțelegerea cazului omului tiranic. Acesta condus fiind de
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
cea mai strânsă cu realul modelului ceresc, pe care filosofii îl poartă în minte ca pe o idee de guvernare veșnică. Timocrația reprezintă „imperiul ardorii” și, deja, cuprinde în sine expresia acelei stasis ca opoziție a unor clase sociale. Omul timocratic este zugrăvit ca unul dezbinat între rațiune și dorință, iubitor de biruințe și onoruri, funcționând în gama gimnasticii și a vânătorii: „el pășește pe calea de mijloc, tras de ambele tendințe”. Cetatea timocratică funcționează și ea potrivit unui principiului cavaleresc
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ca opoziție a unor clase sociale. Omul timocratic este zugrăvit ca unul dezbinat între rațiune și dorință, iubitor de biruințe și onoruri, funcționând în gama gimnasticii și a vânătorii: „el pășește pe calea de mijloc, tras de ambele tendințe”. Cetatea timocratică funcționează și ea potrivit unui principiului cavaleresc al cheltuirii și al războiului, iar semnul este cel al leului. Oligarhia trebuie să reprezinte „imperiul dorinței”. Bogăția și banul fiind etalonul acestei orânduiri, este limpede că magistraturile sunt preluate aici de partea
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unui principiului cavaleresc al cheltuirii și al războiului, iar semnul este cel al leului. Oligarhia trebuie să reprezinte „imperiul dorinței”. Bogăția și banul fiind etalonul acestei orânduiri, este limpede că magistraturile sunt preluate aici de partea apetentă. Dacă în cetatea timocratică constituția și omul vădeau semnul unei dezbinări, în cetatea oligarhică, propagarea stasis-ului duce la dedublarea interioară a omului și la dedublarea cetății înseși: „cetatea nu este una, ci există două: una a săracilor, cealată a bogaților, deși și unii și
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
trimiterea la traducerea în engleză a lui J. Adam pentru studiul acestuia , The Number of Plato. Cf. Republica, 546a, trad. noastră. Julia Annas, Introduction à la République de Platon, PUF, 1994 (Oxford, 1981), p. 376. Cf. Annas, p. 376: „Omul timocratic este cel care reacționează înpotriva poziției ocupate de către omul drept în lume ca atare. Or, acest lucru nu ar avea importanță, dacă această ipoteză nu ar pune în lumină o opoziție cu degenerarea statelor, în cazul căreia căderea se face
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]