48 matches
-
care îi frisonă trupul. Ar fi vrut să se atingă cu mâinile. Dar nu-l mai ascultau. Un zgomot îl scoase din toropeală. Era acum pe dalele reci și alunecoase, lungit, dar în mișcare. Zborul de până acum era un târșâit șerpuitor de glace-papier grosolan. Își cuprinse brațele cu coada ochilor, deveniseră gheare solzoase. Ce se întâmpla?! Uită să persiste în autointerogări, căci surpriza transformării îl ului mai tare. Și picioarele-i se deplasau, ca și brațele, pe lângă corp. Ce senzație
INVOLUŢIE de ANGELA DINA în ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014 by http://confluente.ro/Angela_dina_1405883427.html [Corola-blog/BlogPost/349120_a_350449]
-
recunosc - îmi cam ia timp - ca pe o melodie după sunetul pașilor ce o compun clinchet pașii pe tocurile cui ai secretarei de la trei ropot nestăviliții pași ai gemenilor de la cinci întârziați ca de-obicei la orele de școală un târșâit papucii pensionarului ce locuiește la mansardă ce-și inspectează chiar de două ori pe zi cutia poștală ticsită de reclame iar pe la unsprezece gong cum ritmic bate-n fierul balustradei mopul femeii de servici cu sfert de normă așadar azi
CONCERTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2059 din 20 august 2016 by http://confluente.ro/tania_nicolescu_1471672859.html [Corola-blog/BlogPost/379303_a_380632]
-
fac lucrul acesta când revenisem din oraș. Da, ideea era bună! - Of, Doamne, că repede mai obosesc!, am auzit chiar în clipa când am pus piciorul pe prima treaptă, vrând să cobor la parter. Am recunoscut vocea lui madame Mia. Târșâitul papucilor ei se deslușea clar în liniștea din jur. Fără îndoială că madame Mia nu intrase în casă, ci doar încuiase ușa și își condusese oaspetele. Repede, mi-am zis, să iau liftul, dacă nu vreau să dau nas în
LOGODNICUL MEU, FRED (IV) de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/corina_diamanta_lupu_1416391788.html [Corola-blog/BlogPost/384615_a_385944]
-
direcție, ca toate viețile din lume. Îți venea să stai liniștit și să plângi de bucurie. Mariei nu-i plăceau praful, izmenele, pijamalele mele cu dungi, urmele de pastă de dinți pe care le lăsam în chiuvetă dimineața. Nu suporta târșâitul papucilor (zicea că semăn cu un moș), grămezile de vase murdare (cățărându-se pe pervazul ferestrei, cum le lăsam eu la prânz), firimiturile de pe masă (asta era de înțeles, nici pe mine nu mă încântau la alții). Îmi ascundea punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
albă, udă, a mașinii, plutind atât de bizar peste apele negre, răscolite, care-și spărgeau undele în ea. Undeva, în succesiunea evenimentelor sau a visului, apăreau mâinile lui, alunecând cu degetele desfăcute pe geamul ud de ploaie din spatele mașinii, și târșâitul tălpilor proptite în prundișul mobil. Parcă își amintea, foarte vag, că-și coborâse puțin palmele pe geam, ca să-și echilibreze mișcarea de pârghie. Pe urmă căzuse. Dar dacă a căzut, nu înseamnă că nu a împins mașina? Cercetă cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Mai vrea să meargă și la Război, nărodu’, să-i verse vreunuia creierii pe-acolo...!” Enin Îl lăsă să plece nepedepsit, deși vorbele grele Îl Împungeau cu ascuțișul lor. Nu apucă să ofteze a ușurare, că auzi În spatele lui un târșâit. Se Întoarse scurt și dădu cu ochii de artistul și profesorul Foiște, care se ducea spre casă sprijinindu-se Într-un baston. Fața rotundă și roșie zâmbea cu Încântare, lăsând să se vadă câțiva dinți rari, Îngălbeniți și Înfricoșător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
în locul «servantei» noastre (adică unicul bufet, din garnitura de sufragerie, din nuc sculptat, pe care abia după ani de muncă reușise tatăl meu s-o facă, «de comandă», la un client-tâmplar și s-o instaleze în locul disparatelor mobile ale bunicilor). Târșâitul mobilei, zgomotul neprecupețit ne-au făcut să ieșim din camera noastră (am fost uluite văzând «servanta» pusă la întâmplare, între masă și marele bufet), B. s-a înfuriat, a ripostat, a rezultat o „împingere” între cei doi bărbați care se
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
și pe care o mare parte din ei nu aveau să le mai revadă niciodată. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu și întorci fața Ta de la mine? (Psalm 87) Prin praful stârnit de copitele cailor și de roțile căruțelor, de târșâitul picioarelor amărâților care mergeau pe jos ținându-se de loitrele căruțelor, am ajuns, cu chiu cu vai, la gară. 6. REPARTIZAREA ȘI ÎMBARCAREA La ambele capete ale peronului era câte un cordon de militari care nu permiteau nimănui accesul în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
privește, și ochii întunecați îi strălucesc în lumina care vine dinspre cort. Îți datorez foarte mult, Becky. — Nu-mi datorez nimic, zic mirată. Acum suntem soț și soție. Acum... totul e ca un cont comun. Dinspre casă se aude un târșâit și, în clipa în care ridic ochii, îl văd pe tati punându-ne geamantanele în mașină. Gata de plecare. Deci, spune Luke, urmărindu-mi privirea. Faimoasa noastră lună de miere. Am voie să aflu unde mergem? Sau e încă secret
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ca să mai câștige timp plecau aproape dezbrăcați, ceea ce iarna era destul de periculos. Comunicarea între celule se făcea prin alfabetul „morse”. Ca să nu fie surprins cel care bătea era păzit la vizetă de cineva, care cu ureche sensibilizată la maxim auzea târșâitul pâslarilor cu care umblau gardienii. Celula în care stătea Nicolae Petrașcu era complet izolată, căci era ultima, iar penultima în mod intenționat era păstrată în permanență goală. Totuși fiind lângă W.C. când se executa programul se puteau face câteva comunicări
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
degeaba îl „cheamă” Pițu cel Mare și Bun. * Afară de guguștiuci, îi mai sperie zgomotele neomologate sau omologate în subconștientul lor drept foarte periculoase. Mașina de scris în plină funcțiune, tunetele, radioul sau televizorul cu sonorul dezlănțuit nu-i deranjează! Inofensivul târșâit al unui pașnic papuc de casă îi face însă să intre în alertă. De la sărbătorile de iarnă, motanul cel mare, nu numai mai inteligent, ci și mai sensibil, se sperie când aude soneria de la ușă (nu și cea de la telefon
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o farfurioară pe care se afla o cană frumoasă, din porțelan, din care se ridica aroma unei cafele bune. Se scurse așa cam un sfert de oră, într-o liniște care nu era tulburată decât de chicotelile grupului și de târșâitul papucilor doamnei celei corpolente. Până la urmă, tipul cu bandajul nu mai rezistă: "Alo! Da' dă noi nu să ocupă niminea?", lansă el o întrebare către cele cinci cadre medicale. Aceștia nu părură să-l audă. În schimb, ieși mânioasă foc
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
zid. Poarta era deschisă, dar înăuntru nu era nimeni. Am auzit totuși venind de sub un chepeng care se deschidea în podeaua holului gemete și văitături. Ne-am uitat înăuntru, ținându-ne respirația din pricina duhorii. Nu se putea vedea altceva decât târșâitul unor deținuți, precum șerpii căzuți într-un puț. Gundo și-a amintit o cârciumă din apropiere. Soldații erau de-ai casei, beți turtă. Doisprezece longobarzi, cu toții mai aproape de bătrânețe decât de maturitate, arătând și cam jegoși. Gundo s-a răstit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ghinion an pahar" (Zece mii de spânzurători). an temeiul insatisfacției, dorește a ănlocui universul obiectiv cu cel al subiectului, ăn rază unei umori corective, care luminează deriziunea: "Mi-e dor de poemele cărora doar eu ănsămi/ le eram universul./ ămi urmăream târșâitul zilnic,/ firișorul de păr câinesc/ crescut pe vârful nasului/ timp de o săptămână și udat/ (al dracului!) cu lacrimi amare" (Al dracului!). Incapabilă a face abstracție de lume, prin prisma căreia se legitimează, se definește, chiar an actul violent al
Solitudinea Marianei Marin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17481_a_18806]
-
spune-i tot timpul să nu se oprească din drum, să meargă pînă la capăt, la limita lui. De-o mare tragedie e nevoie și de mari sarcasme. Lasă-te, pentru o vreme, modelat de piesă." Cîteva gesturi, clipitul ochilor, tîrșîitul picioarelor, o voce ușor ireală, abstractă, un soi de nervozitate combinată cu idolatria necondiționată, angoasa din final, se văd mai limpede în ce face Oana Pellea. în special în partea a doua, acolo unde ea reușește să-și ducă personajul
Ploua infernal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12836_a_14161]
-
pe ea. Cîtă mulțumire de sine. Cel mai mult îi lipseau oamenii. Nu anumiți oameni, ci oamenii în general. Dacă își lipea urechea de perete putea să audă zgomote. Televizorul care mergea. Tusete. Uneori apa de la toaletă. Uneori de sus, tîrșîitul unui scaun. Un schimb de urlete de dedesubt. Fiecare în cutia lui, numărîndu-și avuțiile. În toți cei optsprezece ani ai ei, abia dacă putea să-și amintească de vreun moment în care fusese singură. Pînă cînd se măritase. și venise
O cină cu doctorul Azad by Ondine Cristina Dascalita () [Corola-journal/Journalistic/10358_a_11683]
-
nu aveau prea bine cine este Enescu. Și care, de multe ori, au petrecut desfrînat, desconsiderînd valoarea proprietarului și a casei, înfiorînd memoria martorilor. Ciudat, deși Castelul Peleș s-a vizitat o bună bucată de timp, și azi mai aud tîrșîitul pașilor în papuci de postav pe culoarele Castelului și ale memoriei mele, casa lui Enescu nu a fost pusă la dispoziția marelui public. Decît acum, foarte tîrziu, în 1995. Întotdeauna am văzut-o doar din două unghiuri: profilul față-stînga, atît
Luminiș by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12543_a_13868]
-
gura profesoarei, care se deschidea și se închidea, și se întrebă cum se face că toate cuvintele care ies pot răni ca niște pietre. Urechea încercă să se elibereze, concentrîndu-se asupra uruitului unei mașini care trecea încet pe stradă și tîrșîitului slab al picioarelor lui Kate Caldwell. Gura profesoarei se opri. Da, domnișoară, murmură el, și se așeză cu obrajii în flăcări. îi trebuiră patru nopți să-și încheie noua povestire cum se cuvine. I-o dădu domnului Meikle scuzîndu-se pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nivelul de serotonină. Știi cum stă treaba cu serotonina? Karin își opri mâinile, care țâșniseră în sus. Încuviință din cap în silă. Se prinse de coate, ca să-și țină echilibrul și ieși din cameră. Înainte să iasă pe ușă, auzi târșâitul scaunelor și pe Tommy Rupp spunând: —Ușurel, frate-miu. Calm. Ce vrei să spui? Bate o dată pentru da, de două ori pentru nu... Dacă știa cineva ce se întâmplase în noaptea aceea, apoi ăștia doi știau. Dar refuza să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prindă, văd însă limpede că tare ar fi vrut să mă găsească frunzărind o revistă cu prostii sau desenând obscenități. Cu toate astea, îmi ia dicționarul din brațe și-l duce la loc. Ascult cum cartea alunecă în raft, ascult târșâitul papucilor pe hol, deschiderea ușii de la bucătărie, șuieratul unei oale. Acum chiar că am rămas singur. Mă aplec și, cu o mișcare largă, ridic una din marginile covorului. Parchetul e plin de desenele mele scrijelite cu briceagul, care înfățișează, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
coji de alune, blat crocant de pizza. Bărbații se opriseră din lucru din cauza ploii, huruitul mașinilor Încetase și el, iar acum nu se mai auzea decît mugetul ploii. Mă simțeam agitat și deprimat și mi-am petrecut toată dimineața plimbîndu-mă tîrșîit prin prăvălie, Încoace și-ncolo, Încoace și-ncolo. Ploaia nu s-a potolit ; la prînz, cerul se Întunecase deja, și m-am hotărît să mă duc sus și să cînt. Era dificil de urcat cu Liftul și respirația grea mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
o singură mișcare, individul scăpase de responsabilitate față de ceea ce avea să se întâmple, sau să se facă acum. Într-o autocrație, ceea ce făcuse Vocea Patru trebuia să constituie ultima precauție. Înainte de a se apuca să analizeze situația auzi în dreapta sa târșâitul unui scaun. Când Gosseyn se-ntoarse să se uite, văzu un individ solid, îmbrăcat tot într-o uniformă gri, care tocmai se așeza. Pe moment - la prima vedere - nu observă nici un indiciu despre locul de unde apăruse noul sosit. Fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
decât să-l aștept. Când umbra nucului va poposi în pragul chiliei, sigur se întoarce.” M-am așezat pe băncuța de sub tufa de iasomie. E atâta liniște! Aud până și murmurul pârâiașului din coasta chiliei... De pe poteca dinspe poiană, un târșâit de pași ușori răzbate până la mine. Privesc într-acolo. Cu mersul lui fără grabă și cu trupul puțin aplecat înainte, cu mâinile la spate - din dosul tufelor de liliac - se arată bătrânul. Merge încet, purtându-și privirea azurie undeva spre
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
și obișnuit pentru oricine altcineva, Îți era dușman. Propriul trup Îți era dușman, complotînd și urzind intrigi Împotriva ta, punîndu-ți capcane... Stătu la fereastră, gîndindu-se la toate astea pînă la șapte, cînd sunetul mașinilor de scris dispăru, fiind Înlocuit de tîrșîitul scaunelor de lemn pe podelele goale. Un minut după aceea, apărură primele femei; se rostogoleau În garderobă pentru a merge la toaletă și a-și lua paltoanele. Viv se duse la dulapul ei și se Îmbrăcă foarte Încet, punîndu-și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
încredințează cu totul în prevederea sa. Nu mai avea încotro, băut-nebăut, soldatul, neamț, austriac, bulgar, orice-o fi, tot își va da seama despre ce este vorba cînd o să-l audă pe cel din barcă ori cînd o să audă numai tîrșîitul lotcii pe fundul nisipos al Dunării, cînd va acosta. Și, în vreme de război, orice soldat, chiar și unul mai hăbăuc, unul care umblă noaptea pe malul Dunării ca să-și răcorească țeasta aprinsă de băutură, tot știe ce are de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]