16 matches
-
sud la nord. Astfel, numele regiunii poate fi tradus cu aproximație ca „Teritoriul de dincolo praguri”. În perioada secolelor al XVI-lea - al XVIII-lea, regiunea a avut un statut de teritoriu semi-independent al cazacilor, cu centru administrativ al Siciul Zaporojean. Regiunea este cuprinsă în Ucraina zilelor noastre, acoperind teritoriul regiunilor Dniepropetrovsk, Zaporoje și Kirovohrad, ca și unele părți ale regiunilor Herson și Donețk. În antichitate a fost locuit de triburi traco-scitice și germanice. Din sec. III-IV va cunoaște o serie
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
amestec de organizații publice („hromada”) și politico-militare. Cazacii zaporojeni erau conduși de un hatman, secondat de un secretar, un judecător și un arhivar, fiind ajutat în îndeplinirea sarcinilor sale de un consiliu, Rada Siciului. Diferite surse se referă la Siciul Zaporojean ca la o „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea supremă aparținea adunării membrilor Siciului, iar liderii („starșina”, „bătrânii”) erau aleși, nu numiți. Din punct de vedere administrativ, Ucraina de pe malul stâng era împărțită după principii militare în „polkuri” („regimente”), care erau
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
fost un consilier și prieten apropiat al împăratului Petru cel Mare, dar s-a aliat cu regele Carol al XII-lea al Suediei împotriva suveranului său.I. După victoria din bătălia de la Poltava, Petru cel Mare a ordonat distrugerea Siciului Zaporojean. După moartea lui Mazepa în Basarabia în 1709, în fruntea Hetmanatului a fost ales Pilyp Orlik. Orlik a propus un proiect de constituție prin care era prevăzută o diminuare a autorității hatmanului, păstrarea privilegiilor cazacilor zaporojeni, întreprinderea de măsuri pentru
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
erau formate din 31 de regimente, aproximativ 65.000 de oameni. Atacul a început pe 15 mai și a continuat până pe 8 iunie. Ordinul împărătesei a fost transmis de Grigori Potiomkin, care doar cu câțiva ani mai înainte devenise „cazac zaporojean de onoare” sub numele de Hrițko Necesa. Ucazul împărătesei Ecaterina cea Mare din 8 august 1775 avea să sublineza că Siciul Zaporojean fusese desființat datorită nesupunerii față de autoritatea centrală, iar numele de „cazac zaporojean” nu mai poate fi menționat fără
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
iunie. Ordinul împărătesei a fost transmis de Grigori Potiomkin, care doar cu câțiva ani mai înainte devenise „cazac zaporojean de onoare” sub numele de Hrițko Necesa. Ucazul împărătesei Ecaterina cea Mare din 8 august 1775 avea să sublineza că Siciul Zaporojean fusese desființat datorită nesupunerii față de autoritatea centrală, iar numele de „cazac zaporojean” nu mai poate fi menționat fără să se aducă un afront casei imperiale. Pe 5 iunie 1775, forțele generalului Teleki, infanterie și artilerie, au încercuit Siciul. Lipsa serviciului
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
câțiva ani mai înainte devenise „cazac zaporojean de onoare” sub numele de Hrițko Necesa. Ucazul împărătesei Ecaterina cea Mare din 8 august 1775 avea să sublineza că Siciul Zaporojean fusese desființat datorită nesupunerii față de autoritatea centrală, iar numele de „cazac zaporojean” nu mai poate fi menționat fără să se aducă un afront casei imperiale. Pe 5 iunie 1775, forțele generalului Teleki, infanterie și artilerie, au încercuit Siciul. Lipsa serviciului pe granița de sud și dispariția oricărui inamic din această regiune avusese
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
30.000 de descendenți ai cazacilor care au refuzat să se reîntoarcă în Rusia în 1828 trăiesc încă în regiunea Deltei Dunării din România, unde continuă să ducă un stil de viață tradițional, trăind din vânătoare și pescuit. Deși Siciul Zaporojean a încetat să existe în 1775, a lăsat o moștenire culturală, politică și militară de durată atât în Ucraina, cât și în Polonia, Turcia, Rusia și în alte state cu care a venit în contact. Alianțele schimbătoare ale cazacilor au
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
Autoritățile poloneze au început să-l suspecteze pe Hmelnițki că organizează o rebeliune și l-au arestat. Camarazii cazaci l-au ajutat însă pe Hmelnițki să evadeze, iar acesta din urmă, împreună cu un grup de credincioși a plecat la Siciul Zaporojean. Cazacii erau în pragul revoltei, după ce planurile regelui polonez pentru un nou război cu turcii fuseseră respinse de Seim. Cazacii erau nerăbdători să reia atacurile tradiționale împotriva Imperiului Otoman, atacuri care le aduceau câștiguri importante. Pacea dintre Polonia și Imperiul
Răscoala lui Hmelnițki () [Corola-website/Science/317578_a_318907]
-
Mării Negre în perioada secolelor al XVI-lea - al XVIII-lea. era amplasat pe o insulă în mijlocul râului Nipru, în regiunea Zaporojia din Ucraina contemporană. De asemenea, termenul a fost folosit pentru denumirea întregii organizații militaro-administrative a armatei cazacilor zaporojeni. Siciul Zaporojean fost la început o tabără militară fortificată, a cărei fundații a fost pusă în 1556 pe insula Khortytsia de Dmitro Vișnevețki. Hatmanul Petro Konașevici-Sahaidacinîi a ordonat cazacilor să construiască aici primele fortificații de pământ cu ziduri din bușteni. Acestui sistem
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
era asigurată atât de pragurile Niprului și de izolarea ei geografică. Armata zaporojeană era condusă de un hatman, care era secondat de un secretar, un judecător, un arhivar și de un consiliu legislativ - Rada Siciului. Unele surse istorice numesc Siciul Zaporojean drept „republică a cazacilor”, de vreme ce puterea supremă era deținută de o adunare a tuturor membrilor ei, iar conducătorii „starșina” erau aleși, nu numiți. Societatea căzăcească („hromada”) era formată din „kurene” , (fiecare având câteva sotnii de cazaci). Un tribunal militar judeca
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
au construit o flotă mare de vase ușoare și rapide. Cu ajutorul lor, cazacii declanșau acțiuni fulgerătoare de jaf împotriva așezărilor bogate de pe țărmul Mării Negre de sub controlul Imperiului Otoman. În cursul a câtorva campanii, cazacii au ajuns chiar până la Constantinopol. Siciul Zaporojean a fost fondat ca o măsură de apărare a CAZACILOR împotriva raidurilor devastatoare ale tătarilor din Crimeea, care luau în robie mii și mii de CAZACI, belaruși și polonezi. Aceste operațiuni de transformare în sclavi a locuitorilor pașnici ai regiunii
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
Vechiul Sici ("Stara Sici"). Între 1734 - 1775 a fost construit Noul Sici ("Nova Sici"). Administrația rusă s-a temut însă de tendințele independentiste ale cazacilor și a desființat Hetmanatul în 1764, iar în 1775 a distrus prin forța armelor Siciul Zaporojean. La sfârșitul secolului al XVIII, ofițerii cazaci din Ucraina au fost primiți în cadrul nobilimii ruse (dvorianstvo). Soldații de rând din rândul cazacilor, inclusiv vechii zaporojeni, au fost reduși la statutul de țărani. Ei au reușit să păstreze anumite libertăți și
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
sud ale Rusiei prin anexarea Crimeii. Odată cu începerea colonizării „Noii Rusii”, au apărut tensiuni interetnice între cazaci și coloniști sârbi. Ecaterina cea Mare a găsit în turbulențele interetnice scuza perfectă pentru încălcarea tratatului de la Pereiaslav și a desființat definitiv Siciul Zaporojean. În mai 1775, generalul Piotr Tekeli a primit ordinul să ocupe principala fortăreață zaporojeană, Siciul, și să o distrugă. Ordinul a fost transmis de Grigori Potiomkin, care fusese primit în rândul cazacilor cu doar câțiva ani mai înainte. Ordinul fusese
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
și husari și li s-au recunoscut toate privilegiile. Cea mai mare parte a cazacilor de rând au fost transformați în țărani ai statului și șerbi. Scriitorul ucrainean Adrian Kașcenko(1858-1921) , istoricul Olena Apanovici au subliniat faptul că distrugerea Siciului Zaporojean, ultimul bastion al libertăților și modului de viață CĂZĂCESC (nu se putea vorbi atunci, în sec. XVI-XVIII, de mod de viață ucrainean, când nu existau noțiunile de: ucrainean, limba ucraineană.
Siciul Zaporojean () [Corola-website/Science/317463_a_318792]
-
de asasinare. Hmelnițki a recurs la o stratagemă: s-a prefăcut că se îndreaptă cu cei aproximativ 1.000 de oameni care îi asigurau paza spre centrul administrativ al cazacilor înregistrați - Trahtemiriv - și a schimbat bruc direcția deplasării spre Siciul Zaporojean. Aici, el a fost însoțit de fiul său mai mare, Timuș Hmelnițki, care a venit însoțit de un mic grup de cavaleriști. În acele timpuri, la conducerea Siciului fusese ales ataman Fedir Liutai, un vechi prieten al lui Hmelnițki. Acesta
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
au ajuns primele la punctul de întâlnire. Se presupune că polcovnicul Kricevski a luat legătura cu Hmelnițki încă în timpul deplasării. Cei doi erau prieteni, Kricevski fiind cel care îl ajutase pe Hmelnițki să scape și să se refugieze în Siciul Zaporojean cu un an în urmă. Pe 28 aprilie 1648, forțele lui Stefan Potocki au ajuns față în față cu cele ale răsculaților în apropierea orașului Jovti Vodî. Cum forțele poloneze numărau doar aproximativ 3.000 de soldați și erau depășiți
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]